„EU SUNT…!"

Școala Românească „Ion Creangă"

Un ALTFEL de școală pentru copiii din comunitatea româno-moldovenească din Northampton — unde cei mici își descoperă rădăcinile, limba și cultura română, păstrând mândria pentru obârșia lor.

Grup de elevi în costume tradiționale în clasă la Școala Românească „Ion Creangă"
Gratuitprima sesiune

Cine suntem

Un ALTFEL de școală

Pentru noi, părinții, fericirea se reflectă în ochii copiilor noștri. Ce putem face pentru ei? Să le dăruim instrumentele cu care să navigheze prin viață păstrând respectul de sine, curajul, empatia și mândria pentru obârșia lor.

Înainte de orice, le lăsăm libertatea de a explora cine sunt, întorcându-se la rădăcini. Pentru copilașii din comunitatea româno-moldovenească din Northampton, acel far călăuzitor este Școala Românească „Ion Creangă".

Funcționăm ca o Companie în Interesul Comunității (CIC) și oferim copiilor români și moldoveni șansa de a-și păstra limba și cultura română — prin cursuri de limbă, literatură, istorie, activități artistice și tradiții — sprijinindu-i totodată să se integreze armonios în societatea britanică.

Elevi în costume tradiționale la o lecție, cu drapelul în clasă Companie de Interes Comunitar

Cum predăm

Tehnicile de abordare

Învățarea este flexibilă, incluzivă și adaptată fiecărui copil — indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoaștere a limbii române.

Materiale variate

Cărți, jocuri, activități interactive și materiale audio-video, adaptate fiecărui stil de învățare.

Învățare prin joc

Jocuri de rol, puzzle-uri și concursuri care fac învățarea distractivă și captivantă.

Lucru în echipă

Activități de grup pe vârste și niveluri diferite, care încurajează comunicarea în limba română.

Feedback individualizat

Apreciere pozitivă și personalizată pentru fiecare copil, ca să crească încrederea și motivația.

Ateliere & tradiții

Artă populară, sărbători și festivaluri românești, celebrate împreună cu comunitatea.

Voluntariat comunitar

Proiecte alături de comunitatea română, moldovenească și britanică din Northamptonshire.

Devino voluntar →

Pe scurt

Ce trebuie să știți

5–11+ani bineveniți
Sâmbăta9:30 – 12:30
Gratuitprima sesiune
£16.99sesiune de 3 ore

Reduceri pentru familiile cu mai mulți copii  •  Weston Favell Academy, Booth Lane South, Weston Favell, Northampton NN3 3EZ

Înscrieri

Înscrie-ți copilul

Locurile sunt limitate, iar prima sesiune este gratuită — vino să ne cunoști! Înscrierea se face simplu, completând formularul nostru online.

Completează formularul de înscriere

Din activitatea noastră

Galerie

Întrebări frecvente

Aveți o întrebare?

Vă rugăm să ne contactați dacă nu găsiți răspunsul mai jos.

Unde se află școala?

Weston Favell Academy, Booth Lane South, Weston Favell, Northampton NN3 3EZ, England. Intrarea în parcare este gratuită.

De la ce vârstă pot fi înscriși copiii?

Primim cu brațele deschise copilași cu vârste cuprinse între 5 și 11+ ani.

Ce costuri implică frecventarea cursurilor?

Prima sesiune este gratuită. Costul unei sesiuni de 3 ore este de £16.99. Pentru familiile cu mai mulți copii oferim reduceri. Plata se face la începutul fiecărei luni, integral.

Care este programul de funcționare?

Sesiunile au loc sâmbăta și durează 3 ore, de la 9:30 la 12:30. Avem în vedere și deschiderea cursurilor duminica, dacă cererea este suficient de mare.

Cine alcătuiește personalul de predare?

Cadre didactice pasionate și dedicate, cu studii de specialitate și experiență vastă la catedră atât în România, cât și în Marea Britanie. Personalul de suport este format din voluntari, care se perfecționează continuu în domeniul educației și protecției copilului.

Organizați cluburi și în vacanțe?

Da, în condițiile în care există cerere — cluburi și activități extracurriculare în domenii precum artele, craftingul, știința, tehnologia și sportul.

Contact

Dorim să vă ajutăm!

Acest site este protejat conform Politicii noastre de confidențialitate.

Luni – VineriÎnchis*
Sâmbătă09:00 – 13:00
DuminicăÎnchis

*Personalul vă răspunde telefonic luni–vineri, 9:30–15:30.